Profiterol cu crema de ciocolata si zmeura
PrinteazaProfiterol cu crema de ciocolata si zmeura din: gogoşele, smantana, dulce, zemura, zahar, apa, unt, faina, oua, ciocolată menaj
- 6 gogoşele
- 100 ml smântână dulce
- 100 g zmeură
- 30 g zahăr
Pentru gogoşele:
- 100 ml apă
- 50 g zahăr
- 80 g unt
- 100 g făină
- 3 ouă
Pentru glazură:
- 100 g ciocolată menaj
- 3 linguri smântână dulce
- 30 g zahăr şi sos de zmeură pentru decor
Mod de preparare:
Pui apa la fiert cu untul, zahărul şi un vârf cuţit de sare. Când dă în cbcot, adaugi făina toată dintr-o dată, ridici vasul de pe foc şi amesteci să nu se facă cocoloaşe.
Pui din nou pe foc vasul şi amesteci aluatul până se desprinde de pe cratiţă.
Laşi să se răcească, apoi adaugi ouăle unul câte unul amesţecând continuu. Din aluatul obţinut aşezi cu şpriţul pe o tavă unsă grămăjoare.
Le coci la foc potrivit 25-30 de minute, apoi le laşi să se răcească şi le tai pe jumătate.
Pasezi zmeura cu zahărul. Baţi bine 100 ml smântână şi o încorporezi în sosul de zmeură. Pui compoziţia într-un poş şi umpli gogoşelele.
Topeşti pe foc mic ciocolata rasă împreună cu 3 linguri smântână. Când ciocolata s-a răcit, o torni peste profiterol şi presari cele 30 g de granule de zahăr.
Pui profiterolul la frigider pentru 2 ore înainte de servire, când decorezi cu sos de zmeură.
Pofta buna!