Pui copt cu sos cremos de nuci
PrinteazaO reteta de pui copt cu sos cremos de nuci din: pulpe de pui, chimion, boia de ardei, ulei de masline extravirgin, pitta, supa de pui, ceapa, usturoi, smantana, suc de lamaie si coriandru.
- 8 pulpe de pui, cu piele şi os
- 1 linguriţă de chimion
- ½ linguriţă boia de ardei
- 2 linguri ulei de măsline extravirgin
- 6 pâini tip pitta
- 150ml supă de pui fierbinte, gata făcută
- 175g de nuci
- 1 ceapă mică, tocată
- 2 căţei de usturoi, tocaţi
- 50ml de smântână lichidă
- sucul de la 1 lămâie
- o mână de coriandru, tocat
Mod de preparare:
Se încălzeşte cuptorul la 200º C/gaz 6. Într-o tavă se amestecă puiul, chimionul, boiaua, 1 lingură de ulei de măsline, sare şi piper. Se lasă la cuptor 40 de minute, până când puiul este făcut şi crocant.
Între timp, se rupe o pitta în bucăţi şi se aşază într-un vas mic. Se toarnă deasupra câteva linguri de supă de pui şi se lasă la înmuiat. Se prăjesc nucile într-o tigaie fără ulei 3 minute sau până devin aurii. Se lasă deoparte. Se încălzeşte restul de ulei într-o cratiţă şi se prăjeşte ceapa şi usturoiul până se înmoaie. Se pun într-un blender pittta înmuiată, amestecul de ceapă şi cea mai mare parte din nuci.
Se toarnă deasupra restul de supă de pui şi se mixează până când se formează o pastă grunjoasă. Se pune această pastă înapoi în cratiţă. Se adaugă smântâna şi sucul de lămâie, sare şi piper şi se menţine caldă.
Când puiul este făcut, se aranjează pe un platou. Se amestecă în sos coriandru şi se răstoarnă într-un bol. Se toacă grosier restul de nuci şi se presară peste pui. Se prăjesc celelalte pâinici, se taie în felii şi se servesc alături.
Pui copt cu sos cremos de nuci
Pofta buna!