Pui in crusta de alune
PrinteazaPui in crusta de alune din: piept de pui, ardei capia, alune de padure, branza topita, cimbru, legume deshidratate, sare, piper, ulei de masline, vin, boabe de piper, foi de dafin, usturoi.
- 1 piept mare de pui
- 1 ardei capia rosu
- 200 g alune de padure
- 150 g branza topita sau cascaval
- cate 1 lingurita cimbru uscat si legume deshidratate
- sare
- piper
- 50 ml ulei de masline
- 200 ml vin alb
- cateva boabe de piper negru
- 2-3 foi de dafin
- 2-3 catei de usturoi
Mod de preparare:
Speli pieptul de pui, îl laşi să se scurgă şi îl cureţi de oase. îl întorci pe partea cu pielea, astfel încât partea pe care a fost osul să fie în sus.
Crestezi uşor pieptul, pe lungime, îl presari cu sare, piper şi condiment şi, în crestături, pui cubuleţe de ardei roşu.
Strângi cu grijă, dinspre margini către interior şi prinzi cu 2 scobitori. Aşezi bucata de carne cu scobitorile spre tăviţă. Crestezi carnea la suprafaţă, în 4-5 locuri, fără să ajungi la ardeiul din interior.
Stropeşti cu uleiul de măsline, apoi sărezi şi condimentezi după gust.
Torni în tăviţă vinul alb şi presari boabele de piper, căţeii de usturoi feliaţi, foile de dafin rupte în bucăţi şi un praf de sare. Acoperi tava cu folie de aluminiu şi o introduci în cuptor, la foc mediu.
După 20 de minute, îndepărtezi folia de aluminiu, stropeşti carnea cu sosul din tavă şi laşi pieptul să se rumenească.
Imbraci pieptul rumen în felii de brânză topită sau caşcaval şi introduci din nou tava în cuptor, pentru 2-3 minute.
Scoţi apoi tava şi presari pieptul cu miez de alune puţin prăjit şi mărunţit.
După ce s-a mai răcorit, îndepărtezi scobitorile şi tai carnea în felii de 1 cm. Le stropeşti cu sos.
Pui in crusta de alune
Pofta buna!