Pui cu fasole şi ceapă roşie
PrinteazaPui cu fasole şi ceapă roşie din: pulpe de pui, sare, piper, fasole, bulion, vin rosu, supa de pui, ceapa rosie, usturoi, patrunjel, ulei.
- 4 pulpe de pui
- sare
- piper
- 400 g fasole uscata
- 450 ml bulion
- 200 ml vin rosu
- 200 ml supa de pui
- 150 g ceapa rosie
- 6 catei de usturoi
- 1 fir de patrunjel
- 50 ml ulei
Mod de preparare:
Speli pulpele şi le freci cu sare şi piper. Pui fasolea la înmuiat cu o zi înainte. A doua zi, strecori fasolea şi o pui într-un vas mai mare, termo- rezistent, în care torni puţin ulei. Peste stratul de fasole, aşezi pulpele condimentate şi le acoperi cu rondele de ceapă roşie şi usturoiul pisat.
Torni apoi supa de pui, vinul şi bulionul şi presari pătrunjelul verde tocat. Acoperi tava cu folie şi o introduci în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, pentru 100 de minute.
La sfârşit, îndepărtezi folia şi laşi în cuptor încă 10 minute. Aranjezi pe o farfurie pulpele de pui, fasolea, rondele de ceapă roşie şi firul de pătrunjel verde.
Pui cu fasole şi ceapă roşie
Pofta buna!