Pui cu fenicul si salvie

Printeaza

Pui cu fenicul si salvie din: pui, salvie, sare, piper, ulei de masline, pacetta, usturoi.

Ingrediente:Pui_cu_fenicul_si_salvie

  • un pui
  • 6 foi de salvie
  • sare
  • piper
  • două-trei linguri de ulei de măsline extravirgin
  • 60 g pancetta (şunculiţă) tăiată în cubuleţe
  • două linguri de seminţe de fenicul
  • doi căţei de usturoi

 

Mod de preparare:
Puiul se curăţă după regulile ştiute şi se usucă. Se presară pe el şi în interior sare, piper, iar înăuntru se pun frunzele de salvie. Se încălzesc două linguri de ulei de măsline şi se rumeneşte în el pancetta, împreună cu seminţele de fenicul şi usturoiul. Se sotează uşor, având grijă să nu prindă o culoare maronie.

Pancetta se pune în interiorul puiului, care se aşază apoi într-un vas, uns cu restul de ulei. Puiul se aşază cu aripile băgate într-o fantă în partea de jos, în aşa fel încât să nu se desfacă în timpul coacerii. Se pune apoi pe rotisor, stropindu-se cu uleiul din tigaie, cel în care se află seminţele de fenicul. Se unge din când în când cu ulei de măsline, pentru ca să nu pocnească pielea puiului.

După aproximativ o oră, timp în care s-a rotit încet, ia o temperatură joasă (80 grade C), când se consideră că este gata, puiul se scoate de pe rotisor şi se lasă 10 minute pe o folie de aluminiu, după care se mută pe platoul unde se va servi.

 

Pui cu fenicul si salvie

Pui_cu_fenicul_si_salvie

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.