Pui fript în crustă cu sos de ceapă verde
PrinteazaPui fript în crustă cu sos de ceapă verde din: ceapa, ceapa verde, castravete, unt, supa, smantana, sare, piper, pui, oua, faina, pesmet, ulei si patrunjel.
- 1 ceapa medie
- 1 legatura ceapa verde
- 1 castravete
- 1 lingura unt
- 100 ml supa
- 150 g smantana
- sare
- piper
- 1 pui (circa 1kg)
- 2 oua
- 100 g faina
- 130 g pesmet
- 500 ml ulei pentru fritat
- 1 legatura patrunjel
Mod de preparare:
Se curăţă şi se toacă ceapa albă. Se taie rondele ceapa verde. Se decojeşte castravetele şi se taie în două pe lung; se curăţă de seminţe, pulpa se taie cubuleţe.
Se căleşte ceapa în unt, cu 1/3 din cantitatea de castravete. Se adaugă supă şi se lasă să fiarbă la foc moale 5 min.
Se adaugă smântână şi se pasează. Apoi se adaugă restul de castravete şi ceapa verde; se condimentează.
Se spală carnea, se şterge şi se taie în 12 bucăţi; se condimentează. Se bat ouăle.
Bucăţile de carne se tăvălesc mai întâi prin făină, apoi prin ou şi în cele din urmă prin pesmet; se scutură excesul de pesmet. Se încinge uleiul până la 170°C.
Bucăţile de pui se prăjesc în ulei (în 2 porţii); se lasă să se rumenească.
Apoi se curăţă pătrunjelul, se spală, se şterge şi se adaugă în uleiul încins pentru cca 1 min.
Se scot toate pe prosoape de hârtie, să se scurgă de grăsime. Se decorează cu felii de lămâie.
Pui fript în crustă cu sos de ceapă verde
Pofta buna!