Pui piccata
PrinteazaO reteta de pui piccata din: faina, piept de pui, ulei de masline, capere, ceapa, vin alb sec, supa de pui, zeama de lamaie si spanac.
- 1/2 cana cu faina
- 600 g de piept de pui dezosat, fara piele
- 3 linguri de ulei de masline
- 1/4 cana cu capere, clatite si scurse
- 2 cepe, tocate
- 1/2 cana cu vin alb sec
- 1/4 cana cu supa de pui nesarata
- 1/4 cana cu zeama de lamaie proaspata
- 450 g de spanac tanar
Mod de preparare:
Combina într-o pungă ermetică făina şi câte 1/2 linguriţă de sare şi piper, întinde puţin prin apăsare carnea, cât este uscată. Adaugă puiul în pungă (agit-o puţin pentru ca făina să se fixeze pe carne) şi aşază-l pe o farfurie într-un singur strat.
Incalzeste 2 linguri de ulei într-o tigaie nonadezivă, la foc mediu spre ridicat. Adaugă bucăţile de pui şi frige-le, întorcându-le pe fiecare parte, până se rumenesc şi se pătrund, aproximativ 6 minute. Mută puiul pe platou, acoperă-l şi păstrează-l cald.
Adauga în tigaie lingura de ulei rămasă. Pune caperele şi ceapa şi sotează-le, amestecând, până se înmoaie, circa 4 minute. Toarnă vinul, supa şi zeama de lămâie şi amestecă până compoziţia se reduce la o treime, aproximativ 4 minute.
Mută totul într-un bol. Treptat, adaugă spanacul în tigaie cu câteva linguri de apă şi sotează-l, amestecând constant, până scade puţin, circa 3 minute. Imparte spanacul pe 4 farfurii şi pune la mijloc puiul şi deasupra sosul.
Pui piccata
Pofta buna!