Pui cu remulad de avocado
PrinteazaPui cu remulad de avocado din: ciocanele de pui, cartofi, morcovi, ceapa, usturoi, merisoare, ulei, vin, cimbru, rozmarin, cimbru, dafin, boia, zahar brun, sare, piper, avocado, lamaie, mustar de Dijon, castravete murat, arpagic, capere.
Ingrediente:
- 5 ciocănele de pui
- 5 cartofi mari
- 5 morcovi
- 3 cepe rosii
- 3 căpăţâni de usturoi
- 100 g merişoare uscate
- 2- 3 linguri ulei de măsline
- 120 ml vin alb
- 1 crenguţă cimbru verde
- 1 crenguţă de rozmarin
- 1 linguriţă cimbru uscat
- 3- 4 foi de dafin
- 1 linguriţă boia afumată
- 1 linguriţă zahăr brun
- sare
- piper mozaic măcinat
Pentru sos:
- 1 avocado
- 1/2 lămâie
- 2 linguri ulei de măsline
- 1 linguriţă muştar Dijon
- 1 castravete murat
- 2 linguriţe capere
- 1/2 ceapă roşie, de apă
- 2-3 frunze de arpagic
- sare
- piper
Mod de preparare Pui cu remulad de avocado:
Amesteci într-o pungă cimbrul uscat, boiaua, zahărul, sarea şi piperul proaspăt măcinat, împreună cu uleiul de măsline şi vinul alb.
Tai cartofii şi ceapa în sferturi şi morcovii în rondele.
Speli pulpele şi le usuci, apoi le pui în punga cu amestecul de condimente şi agiţi bine.
Tai usturoiul în jumătate. Pui carnea şi legumele într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt, adaugi usturoiul şi presari merişoarele uscate, foile de dafin, cimbrul şi rozmarinul.
Introduci tava în cuptor, la foc mediu, pentru aproximativ 1 oră.
Pentru sos, mixezi miezul de avocado cu uleiul, muştarul şi zeama de lămâie.
In maioneza de avocado, încorporezi caperele, castraveţii fin tocaţi, ceapa fin tocată, sare şi piper după gust. Decorezi cu arpagic fin tocat.
Serveşti preparatul cu sosul remulad de avocado.
Pofta buna!