Pulpa de berbecut cu prune si gutui

Printeaza

Pulpa de berbecut cu prune si gutui: pulpa de berbecut, prune uscate, gutui, lamaie, miere, ceapa, usturoi, scortisoara, zahar brun, seminte de susan, ulei de masline.

Ingrediente: Pulpa de berbecut cu prune si gutui

  • 700 g pulpa berbecut, taiata cuburi
  • 250 g prune uscate
  • 300 g gutui, taiate felii
  • sucul de la 1 lamaie (jumatate pentru marinata, jumatate pentru gutui)
  • 3 linguri miere
  • 1 ceapa, tocata
  • 3 catei de usturoi, zdrobiti
  • 1 rulou de scortisoara
  • 1/2 lingurita scortisoara pudra
  • 3 linguri zahar brun
  • 30 g seminte de susan
  • 3 linguri ulei de masline

 

Mod de preparare:

Zdrobiti usturoiul si stoarceti lamaia. Adaugati usturoiul peste cuburile de carne si turnati deasupra jumatate din sucul de lamaie. Mai adaugati, peste carne, 1 lingura de ulei, condimentati cu un praf de sare, cu o lingurita de Razel Hanout, dupa care amestecati bine. Introduceti bolul in frigider si lasati carnea la marinat pana a doua zi.

In alt bol puneti prunele, acoperiti-le cu apa rece si lasati-le la hidratat pana a doua zi.

A doua zi curatati si taiati felii gutuile. Adaugati, peste gutui, sucul de lamaie ramas, dupa care puneti-le intr-un wok cu o lingura de ulei. Turnati si mierea peste gutui, presarati deasupra un praf de scortisoara si turnati apa peste gutui, fara sa le acoperiti (jumatate din gutui trebuie sa ramana afara din apa). Fierbeti gutuile aprox. 20 de minute, la foc mediu, pana se ingroasa sosul si se caramelizeaza fructele. Cand ati ajuns la acest rezultat, stingeti focul si puneti gutuile deoparte, intr-un bol.

Tocati ceapa si puneti la incins, in wok, 1 lingura de ulei, adaugati carnea, rumeniti-o 5 minute. Dupa 5 minute adaugati ceapa si inabusiti inca 5 minute, amestecand din cand. La finalul celor 10 minute luati tigaia de pe foc, transferati totul intr-un vas de lut. Adaugati apa, nu prea multa, ci doar cat sa se acopere putin carnea. Introduceti vasul in cuptorul preincalzit la 200 grade, timp de 30 de minute.

Dupa 30 de minute scoateti vasul din cuptor, luati 2 polonice de sos din vas si puneti-le intr-o tigaie. Scurgeti prunele de apa si adaugati-le in tigaie. Adaugati apoi 3 linguri de zahar, ruloul de scortisoara si scortisoara macinata, si lasati sa fiarba 10 minute, amestecand din cand in cand.

Dupa 10 minute scoateti ruloul de scortisoara si adaugati carnea in tigaie (cu tot cu sosul existent in vasul de lut), adaugati si gutuile pregatite deja, dupa care fierbeti totul, amestecand din cand in cand, inca 15 minute, pana se ingroasa sosul.

Intre timp puneti intr-o tigaie semintele de susan si rumeniti-le la foc mediu, amestecand ocazional, pana ce susanul capata o culoare maro-aurie. Scoateti semintele si puneti-le intr-o farfurioara. In acest moment, probabil ca cele 15 minute necesare carnii si fructelor aflate in wok se vor fi scurs. Prin urmare, stingeti focul, preparatul fiind gata pentru a fi servit.

Puneti in farfurie, presarati seminte de susan pe deasupra, dupa care puteti servi cu garnitura de cuscus sau orez.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.