Pulpă de viţel

Printeaza

 Pulpă de viţel

Ingrediente:Pulpă de viţel

  • pulpă de viţel
  • sare
  • pastă de ficat
  • gogoşari
  • castraveciori
  • aspic

Mod de preparare:

Se ia o pulpă de viţel cu os care se frige întreagă, după ce a fost sărată. La început cuptorul trebuie să fie bine în­cins, iar după ce friptura s-a rumenit, se slăbeşte focul şi se lasă să se frigă bine înăuntru.

Se încearcă cu o furculiţă (tre­buie să intre uşor in carne şi să nu iasă un suc roz). Dacă pulpa începe să se ardă pe deasupra fără a fi incă gata, se acoperă cu o hîrtie albă sau cu un celofan uns cu puţin ulei. După ce s-a răcit, se taie în tranşe, în aşa fel ca la urmă să poată fi montată la loc.

Separat se prepară o pastă de ficat, se unge fiecare felie de pulpă cu această pastă, apoi se montează la loc, redînd forma iniţială a pulpei.

Osul se înveleşte cu staniol, iar la capăt se îmbracă cu papiote de hîrtie albă. Se aranjează pulpa pe platou; în jurul ei se pot pune gogoşari şi castraveciori în oţet, cu aspic sau cu muie de pateu de ficat în aspic.

La nevoie, pentru ca pulpa să stea cu osul în sus, se pune sub ea un postament din piine prăjită în untură încinsă (ca să se rumenească şi să se întărească), care se îmbracă cu staniol.

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.