Pulpa de porc umpluta
PrinteazaPulpa de porc umpluta
Ingrediente:
- 1 bucată de pulpă de porc fără os de circa 1-1-5,kg
- 1/2 kg carne crudă tocată (sau mai mult, în funcţie de câtă pulpă ai)
- 4-5 ouă fierte tari
- 2-3 morcovi
- 4-5 gogoşari muraţi
- pătrunjel
- sare
- piper
- condimente
Mod de preparare:
Pulpa de porc umpluta: Tai carnea în aşa fel încât să-ţi iasă o “foaie” de carne de circa 1 cm grosime pe care o baţi ca pentru grătar şi o condimentezi cu sare, piper şi alte condimente pentru carne. O laşi astfel pregătită la rece până prepari umplutura.
Mod preparare umplutură:
Treci carnea crudă prin maşină şi o condimentezi, ouăle le pui tăiate cubuleţe sau date prin râzătoare (poţi să le pui şi întregi dacă vrei), morcovul tăiat cubuleţe sau fâşii subţiri pe toată lungimea lui, gogoşarii scurşi de zeamă tăiaţi mărunt sau fâşii, pătrunjelul tocat mărunt.
Amesteci toate ingredientele şi compoziţia rezultată o întinzi peste bucata de pulpă. Rulezi carnea, o prinzi cu scobitori sau o legi pe toată lungimea ei cu aţă de bumbac.
O pui la prăjit în ulei până prinde o crustă şi apoi o dai la cuptor în tavă cu apă, ulei şi condimente după gust. Coacerea durează o oră, timp în care nu uiţi să stropeşti carnea cu sos din tavă.
Poftă bună!