Punci cu rom
PrinteazaPunciul cu rom este un cocktail care alunecă fără efort pe gât, emanând o blândeţe suavă direct opusă spiritului în care se consumă un tequila slammer.
Există mai multe reţete diferite ale punciului, fiecare tip de rom din Caraibe combinându-se în mod diferit cu diverse alte ingrediente.
Elementul esenţial îl constituie o doză bună de rom – de regulă auriu, o variantă intermediară între cel alb şi cel brun – amestecată cu diverse sucuri de fructe, eventual cu un strop de bitter Angostura şi gheaţă din belşug.
Sucurile de fructe ideale pentru punci sunt ananasul, portocalele şi lămâile verzi. Ingredientele erau ceva mai simple în urmă cu un secol, când nu se adăuga decât suc de lămâie, sirop de zahăr şi rom.
In secolul XIX, băutura se servea fierbinte. Romul se amesteca cu brandy, iar deasupra se turna suc de lămâie, sirop şi apă fiartă. în zilele noastre, este greu să ne imaginăm popularitatea de care s-ar bucura această variantă pe plaja din Barbados!
Un vers vechi explică formula de bază a preparării punciului: one ofsour, two of sweet, three of strong, four of weak, adică: „o doză acră, două dulci, trei tari, patru slabe”.
Cu alte cuvinte: o doză de suc de lime, două doze de sirop de zahăr, trei doze de rom şi patru doze de suc de ananas.