Rata fripta cu sos de coacaze

Printeaza

Rata fripta cu sos de coacaze din: rata, vin, visinata, afinata, coniac, unt, boia, miere, sare, coacaze, zahar, unt, lamaie.

Ingrediente:

  • 1 raţă
  • 250 ml vin dulce, alb sau roşu
  • 1 păhărel cu vişinată, afinată sau coniac
  • 2 linguri cu unt
  • 2 linguri cu untură
  • 1 linguriţă cu boia
  • 1 lingură cu miere
  • sare

Pentru sos:

  • 200 g coacăze
  • 5 linguri cu zahăr
  • 1 lingură cu miere
  • 1 lingură cu unt
  • 100 ml vin alb sec
  • zeamă de lămâie

 

Mod de preparare:

Spală şi pârleşte bine raţa pe toate părţile, apoi freac-o cu puţină sare, boia dulce şi puţin unt topit.

Dă-o la rece să se frăgezească, cam o oră. Intre timp, pune coacăzele spălate într-un castron, presară peste ele zahăr şi lasă-le să se odihnească.

Când raţa e frăgezită, perpeleşte-o în untură şi unt încins până se rumeneşte frumos, apoi spal-o de grăsime cu vin amestecat cu tăria.

Nu arunca nici grăsimea în care ai prăjit raţa şi nici amestecul licoros. Pune pasărea într-o tavă de yena şi unge-o cu puţină miere, apoi toarnă în tavă grăsimea rămasă şi vinul şi dă tava la cuptorul bine încins, la foc mic, cam o oră şi ceva.

Unge raţa cu zeama din tavă.

Cât raţa se coace în cuptor, prepară sosul din coacăzele cu zeama pe care au lăsat-o într-o crăticioară în care ai topit untul.

Amestecă uşor şi adaugă vinul şi mierea. Când sosul începe să se îngroaşe, stinge focul şi pune-i zeama de lămâie.

Când carnea e gata, scurge sosul din tavă şi adaugă sosul de fructe şi lasă-le să se împrietenească 5 minute.

 

Rata fripta cu sos de coacaze

Rata_fripta_cu_sos_de_coacaze

 

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.