Rata cu portocale si ierburi
PrinteazaRata cu portocale si ierburi din: rata, supa, portocale, mere, migdale, miere, lichior, cimbru, rozmarin, amidon, ienibahar, sare, piper.
Ingrediente:
- 1 raţă de aproximativ 2 kg
- 300 ml supă clară fierbinte de pui
- 8 portocale
- 2 mere
- 80 g migdale măcinate
- 2 linguri cu miere
- 40 ml lichior de portocale
- 2 linguri cu zeamă de lămâie
- 2 crenguţe de cimbru
- 1 crenguţă de rozmarin
- 1 linguriţă de amidon
- 1/2 linguriţă cu ienibahar măcinat
- sare
- piper
Mod de preparare:
Incălzeşte cuptorul la 180°C. Spală, curăţă de coajă şi seminţe merele, taie-le în cubuleţe. Stropeşte-le cu zeamă de lămâie.
Curăţă miezul de la două portocale şi amestecă-l cu merele, migdalele măcinate, cimbru, rozmarin, ienibahar, un praf de sare şi piper.
Sărează şi piperează raţa curăţată, inclusiv în interior, umple-o cu amestecul de fructe asezonat. Crestează raţa sub aripi şi aşaz-o în tavă cu pieptul în jos.
Toarnă deasupra 200 ml de supă fierbinte şi dă-o la cuptor pentru 90 de minute, stropind-o din când în când cu supa rămasă.
Decojeşte cinci portocale şi feliază-le. Stoarce de zeamă portocala rămasă, întoarce raţa, adaugă de jur împrejur feliile de portocale, zeama stoarsă, unge pielea cu miere şi dă-o la cuptor pentru o jumătate de oră.
Când a căpătat o culoare apetisantă, scoate raţa din cuptor şi las-o depparte, la cald, 15 minute. Strecoară sosul, îndepărtând grăsimea, şi adu-l la temperatura de fierbere.
Adaugă lichiorul şi, pentru a îngroşa sosul, o linguriţă cu amidon. Dă-l într-un clocot. Taie raţă şi serveşte-o cu felii de portocală şi sos.
Rata cu portocale si ierburi
Pofta buna!