Remedii naturiste pentru păr gras
PrinteazaAspectul uleios al părului îţi dă bătăi de cap? Şampoanele speciale nu te ajută să rezolvi problema părului gras? Îţi propunem o listă de remedii naturiste pentru păr gras, alcătuită cu ajutorul medicului Ruxandra Constantina, specialist medicină de familie, cu competenţă în apifitoterapie.
Ai ajuns să te speli zilnic pe cap fiindcă ţi se îngraşă părul foarte repede? Iată prima greşeală pe care trebuie să o corectezi. „Părul gras nu trebuie spălat în fiecare zi, ci o dată la 3 zile”, arată dr. Ruxandra Constantina.
Ea adaugă: „Să nu folosiţi un şampon agresiv şi nici şampoane de tip 2 în 1, 3 în 1. Balsamul are rolul lui şi trebuie aplicat separat, în funcţie de tipul de păr.
Scalpul nu trebuie masat energic, pentru a nu stimula secreţia de sebum. Apoi nu trebuie să vă uscaţi cu foehnul prea aproape de păr“. În schimb, medicul recomandă şampoane şi alte produse de îngrijire a părului care au în compoziţie doar extracte naturale, care hrănesc firul de păr şi reglează secreţia de sebum.
Remedii naturiste pentru păr gras: cauze
Părul gras apare ca urmare a excesului de sebum la nivelul pielii capului. Cauzele sunt diverse. Predispoziţia pentru secreţia excesivă de sebum (seboree) poate fi transmisă genetic. Tulburările hormonale, mai ales în anumite perioade (pubertate, sarcină), administrarea de anticoncepţionale sunt alte cauze ale îngrăşării părului. Seboreea este întreţinută şi de alimentaţia bogată în grăsimi saturate şi în E-uri (mezeluri, prăjeli, produse de la fast food, dulciuri).
Remedii naturiste pentru păr gras: alimente recomandate, ceaiuri
Alimentaţia are o influenţă deosebită asupra aspectului pielii şi al părului. Nu întâmplător se spune că frumuseţea vine din interior. Tocmai de aceea, dr. Ruxandra Constantina ne propune să eliminăm grăsimile rele din dietă şi să consumăm în schimb multe fructe şi legume, nuci, migdale, ulei de măsline, somon, spanac, morcovi.
Hidratarea este de asemenea foarte importantă. Alături de apă şi sucuri naturale preparate în casă, putem bea infuzii din plante care contribuie la reducerea secreţiei de sebum: coada-calului, coada-şoricelului, brusture, frunze de nuc, urzică. Infuziile se pot bea îndulcite cu miere şi cu adaos de suc de lămâie sau alte citrice.
Remedii naturiste pentru păr gras: îngrijire cu plante
Ca măsuri de îngrijire externă, dr. Ruxandra Constantina spune că pentru limpezire pot fi folosite infuzii din următoarele plante: mentă, rozmarin, busuioc, urzică, frunze de nuc, lavandă, aloe vera, citrice, arnică. O altă variantă de limpezire a părului este cea în care se utilizează argila verde sau coenzima Q10.
Să nu uităm însă reţeta clasică de limpezire: apă călduţă cu oţet sau cu zeamă de lămâie, care rămâne un remediu eficient împotriva părului gras. Un bun tratament pentru păr este şi masca cu ulei de argan. Uşor încălzit, uleiul de argan se aplică pe vârfuri, se lasă să acţioneze 20 de minute şi se clăteşte foarte bine părul. Ca regulă generală – clătirea riguroasă a părului este importantă pentru prevenirea îngrăşării părului.
Remedii naturiste pentru păr gras: cură de gemoterapie
În topul remediilor enumerate de dr. Ruxandra Constantina se află şi cura internă cu extracte gemoterapice, care ajută la reglarea secreţiei de sebum. La indicaţia unui medic fitoterapeut, se pot administra: extract din mugur de mesteacăn pufos, extract din sevă de mesteacăn, extract din mugur de ulm, extract din muguri de nuc. O cură trebuie să dureze 2-3 luni.
Articol preluat de aici.