Remedii naturiste pentru tuse

Printeaza

Remedii naturiste pentru tuse Tusea este un act reflex declanşat de iritaţia mucoasei căilor respiratorii. De foarte multe ori, joacă un rol util şi nu este un simptom care trebuie neapărat tratat. Depinde de cauza care o declanşează.

În sezonul rece, gripele şi răcelile (ambele sunt cauzate de viruşi) sunt principalele motive responsabile şi de tuse. Febra mare (39-40 de grade C) şi tusea seacă, care poate persistă şi câteva săptmâni, sunt semne care indică faptul că la mijloc este gripa. În răceli, în schimb, durata acceselor de tuse este mult mai scurtă.

Siroupuri naturale anti-tusive

Unul dintre cele mai eficace siropuri pentru opriea tusei, ce poate fi folosit atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, se face cu lămâie şi glicerină. Fierbeţi, timp de 10 minute, la foc moale, o lămâie apoi stoarceţi bine lămâia într-un pahar. În sucul care rezultă se adaugă două linguri de glicerină. Amestecul se agită bine, iar paharul se umple cu miere. în loc de lămâie puteţi folosi şi oţet de mere. Siroul se bea de şase ori pe zi, câte o linguriţă, când tusea este gravă, astfel: dimineaîa, la trezire, înainte de prânz, după prânz, la câteva ore după prânz, la cină şi seara la culcare. Dacă tusea se ameliorează, se reduce şi cantitatea de sirop care se consumă.

Inhalaţii pe bază de plante

Plante folosite sub formă de inhalaţii precum muşeţelul, levănţica sau cimbrul acţionează asupra organismului prin fluidificarea secreţiilor bronhice, ceea ce duce la uşurarea expectoraţiei.

Luaţi părţi egale din următoarele plante: muşeţel, lenvănţică, cimbru, izmă, rozmarin, frunze şi ramuri tinere de pin de munte. Din acest amestec de plante folosiţi două linguri la un litru de apă fierbinte, pe care-l puneţi într-un vas smălţuit, cu gura largă.

Persoana bolnavă se aşează în faţa vasului, aplecându-se cu capul deasupra lui şi se acoperă cu un prosop de baie. Atâta timp cât din bol ies aburi se aspiră pe nas şi pe gură, alternativ, timp de 20-30 minute. După ce prosopul este dat la o parte se şterge faţa cu o cârpă umedă, uscându-se apoi cu un prosop, acesta lăsându-se ceva timp pe cap, până se răcoreşte. Se recomandă două inhalaţii pe zi, una dintre ele seara, înainte de culcare.

Uleiuri de brad şi pin cu efecte antiseptice

În plus, se mai pot folosi la inhalaţii şi uleiul de brad, de pin sau de molid, datorită efctelor antiinflamatorii şi antiseptice asupra căilor respiratorii. Puneţi câteva picături de ulei într-un vas cu apă fierbinte şi aspira]i adânc vaporii degajaţi. În plus, uleiul de ienupăr (cu efect calmant) sau de isop, se folosesc în acelaşi mod (se pun câteva picături într-un vas cu apă fierbinte şi se inspiră adânc. Se recomandă inhalaţii de 2-3 ori pe zi).

O altă soluţie pentru remedierea tusei este rădăcina de nalbă. Se pune în apă rece de seara până dimineaîa. Se strecoară şi se bea apa rezultată.

Articol preluat de pe www.doctorulzilei.ro

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.