Reteta britanice: Oua murate

Printeaza

Oua murate

Oua murateOriginea oţetului se pierde în negura timpului. Oţetul este produsul celei de-a doua fermentări a sucurilor de fructe.

Prima fermentare este cea alcoolică, a doua este fermentare acidă; astfel se explică denumirea de vin aigre sau vin acru. Oţetul se produce dintr-o varietate de fructe şi cereale, precum orez, malţ de orz, trestie de zahăr şi cidru de mere.

Incă din Evul Mediu, probabil şi mai devreme, oţetul era folosit la conservarea alimentelor. Ce altceva puteau face oamenii cu toate ouăle adunate în timpul postului de Paşte, decât să le transforme în delicioase ouă murate, care puteau fi savurate după Paşte?

Ouăle care pot fi murate sunt fierte tari, răcite şi decojite. Conform obiceiului, se lasă la murat într-un borcan mare, de sticlă. Procedeul folosit pentru murat este în mare acelaşi ca în Evul Mediu. Se amestecă oţet cu condimente nemăcinate, precum cuişoare, boabe de muştar, piper, ienibahar şi batoane de scorţişoară, se lasă să dea în clocot şi se dă la răcit.

Acest amestec se toarnă în borcan, până acoperă ouăle.

După aproximativ două săptămâni, ouăle capătă o frumoasă culoare maronie, fiind tari şi suculente – un însoţitor perfect al unei halbe de bere Bitter.


Poate te intereseaza si:

Oua murate

Oua murate

Oua murate  Fierbi 10-15 ouă la toc mic, ca să nu crape. După fierbere le ţii în apă rece, după care le decojeşti şi le înţepi uşor cu o scobitoare din loc în loc. Le aşezi într-un borcan de 2-3 kg şi peste ele torni următoarea saramură, făcută astfel: pui 1,5 I apă la fiert […]

Ouă coapte cu praz cremos

Oua de prepelite murate

Oua de prepelite murate Fierbi ouăle tari la foc mic (pentru un borcan de 800 ml = 35-40 de ouă), ca să nu se crape, după ce în prealabil ai pus sare în apă ca să le decojeşti mai uşor. După ce au fiert, le ţii în apă rece, apoi le decojeşti şi le înţepi […]

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.