Reteta fructe de mare la tigaie
PrinteazaReteta fructe de mare la tigaie din: ceapa, usturoi, rosii, ulei, scoici, creveti, sepie, vin, boia, piper, patrunjel, paine.
- 1 ceapă
- 1-2 căţei de usturoi
- 2 roşii
- 3 linguri de ulei de măsline
- 500 g scoici prefierte
- 175 g creveţi decojiţi
- 250 g inele de sepie
- 125 ml vin roşu
- 75 ml fond de peşte sau zeamă de scoici
- 1 lingură de roşii pasate
- 1-2 linguriţe de boia
- 1 priză de piper Cayenne
- 5 fire de pătrunjel
- câteva felii de pâine albă
Mod de preparare:
Ceapa şi usturoiul se curăţă, ceapa se taie mărunt. Roşiile se opăresc 30 de secunde în apă clocotită, se decojesc şi se taie în jumătăţi, se îndepărtează cotoarele şi seminţele şi se taie cubuleţe.
Ceapa se căleşte într-o tigaie cu ulei de măsline încins, până devine sticloasă. Se adaugă scoicile, creveţii şi inelele de sepie.
Se toarnă pe deasupra vinul şi supa.
La final, se înglobează usturoiul zdrobit, roşiile, roşiile pasate, boiaua şi piperul Cayenne.
Se amestecă totul bine şi se clocoteşte la foc mic sub capac circa 15 minute.
In acest răstimp se mai amestecă.
Pătrunjelul se spală, se scutură de apă şi se toacă mărunt.
Se presară o lingură de pătrunjel peste fructele de mare, se amestecă şi se mai fierb încă 5 minute.
Fructele de mare se aranjează pe felii de pâine albă şi se servesc presărate cu restul pătrunjelului.
Reteta fructe de mare la tigaie
Pofta buna!