Reteta greceasca: Salata taraneasca

Printeaza

Salata taraneasca din: rosii, ardei gras, patrunjel, castravete, ceapa, branza feta, salata, mustar, ulei de masline, otet, sare, piper, zahar, masline negre, menta.

Ingrediente:Salata taraneasca

  • 4 roşii
  • 1 ardei gras roşu
  • 1 ardei gras galben
  • 1 legătură de pătrunjel cu frunza netedă
  • 1 castravete
  • 1 ceapă
  • 250 g brânză feta
  • 1 salată verde
  • 1 linguriţă de muştar
  • 100 ml ulei de măsline presat la rece
  • 2 1/2 de linguri de oţet
  • sare
  • piper
  • zahăr
  • 100 g măsline negre la borcan
  • 12 frunze de mentă

 

Mod de preparare:

Roşiile se curăţă şi se spală, se taie în jumătăţi, se îndepărtează cotorul, apoi se împart în optimi. Ardeii se curăţă şi se spală, se taie în jumătăţi, se îndepărtează cotorul şi seminţele şi se împart în fâşii.

Pătrunjelul se spală, se scutură de apă şi se toacă mărunt. Castravetele se cojeşte şi se taie bucăţi. Ceapa se curăţă şi se taie inele. Feta se taie cubuleţe.

Se amestecă totul împreună. Salata se spală, se scurge bine de apă, iar frunzele se rup în bucăţi mai mici. Se adaugă peste celelalte ingrediente şi se amestecă din nou.

Muştarul se amestecă cu uleiul, oţetul, sarea, piperul, zahărul şi cu pătrunjelul şi se asezonează mai picant, după gust. Marinada se adaugă peste ingredientele salatei şi se amestecă cu acestea.

Măslinele se scurg, li se scot sâmburii şi se presară peste salată.

Aceasta se serveşte ornată cu menta spălată.

 

Salata taraneasca

Salata taraneasca

 

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.