Reteta prajitura cu foi
PrinteazaReteta prajitura cu foi din: oua, lapte, ulei, zahar, faina, amoniac, margarina, amidon, rom, nuca de cocos.
Pentru foi:
- 1 ou
- 8 linguri lapte
- 8 linguri ulei
- 8 linguri zahăr
- 1 linguriţă amoniac
- 2 plicuri zahăr vanilat
- 1/2 linguriţă coajă de lămâie rasă
- făină cât cuprinde
Pentru cremă:
- 1.250 ml lapte
- 3 ouă
- 15 linguri zahăr
- 100 g amidon
- 200 g margarină
- 1 esenţă de rom
- 3 plicuri zahăr vanilat
- 20 g nucă de cocos
Mod de preparare:
Baţi oul cu zahărul, adaugi laptele, uleiul, amoniacul stins cu puţin lapte, zahărul vanilat şi coaja de lămâie. Pui făină treptat şi frămânţi un aluat puţin mai tare, ca să poţi întinde foile.
Aluatul rezultat îl împărţi în patru şi întinzi patru foi, pe care le coci pe fundul tăvii.
Pentru cremă, pui laptele la foc mic şi baţi ouăle cu zahărul şi zahărul vanilat. Adaugi amidonul şi amesteci foarte bine.
Când laptele a dat în fiert, îl torni, puţin câte puţin, peste compoziţia de ouă. Il pui din nou la fiert, la foc mic, şi amesteci continuu cu telul până dă în 2-3 clocote. Opreşti focul şi adaugi margarina, esenţa de rom şi amesteci bine.
După câteva minute, întinzi cremă între foi, iar deasupra ungi cu un strat foarte subţire de cremă şi presari nuca de cocos.
Pofta buna!