Reteta prajitura glazurata

Printeaza

Reteta prajitura glazurata din: oua, zahar, ulei, cacao, faina, praf de copt, sare, esenta de rom, unt, ciocolata.

 

Ingrediente:

blat:

  • 8 ouă
  • 10 linguri zahăr
  • 2 linguri ulei
  • 3 linguri cacao
  • 10 linguri făină
  • 1 plic praf de copt
  • 1 praf de sare

sirop:

  • 300 ml apâ
  • 6 linguri zahăr
  • 1 fiolă esenţă de rom

crema:

  • 250 g unt
  • 200 g zahăr pudră
  • 3 gălbenuşuri
  • 1 fiolă esenţă de vanilie

glazura:

  • 100 ml apă
  • 100 g zahăr
  • 200 g ciocolată neagră

 

Mod de preparare:

Pentru blat, mixezi gălbenuşurile cu zahărul, apoi adaugi treptat uleiul, cacaua, praful de copt şi făina. Baţi albuşurile spumă tare cu praful de sare şi le încorporezi în crema de gălbenuşuri, amestecând uşor, de jos în sus.

Pui compoziţia într-o tavă de 25×35 cm. Coci în cuptorul preîncălzit, la 180°C, pentru 35-40 de minute.

Pentru cremă, mixezi untul moale, la temperatura camerei, împreună cu zahărul. Adaugi gălbenuşurile, unul câte unul şi esenţa. Continui să mixezi până obţii o cremă fină, spumoasă.

Pentru sirop, fierbi apa cu zahărul, iar când se răceşte, adaugi esenţa de rom.

Tai blatul răcit în două foi. Aşezi primul blat pe o tavă, îl însiropezi şi îl ungi uniform cu cremă, păstrând însă câteva linguri pentru decor. Aşezi al doilea blat, presezi puţin şi îl însiropezi. Păstrezi prăjitura în frigider pentru 2 ore.

Porţionezi prăjitura în 30 de bucăţi.

Prepari glazura astfel: pui la fiert apa cu zahărul pentru 5 minute, iei vasul de pe foc şi adaugi bucăţele de ciocolată. Glazurezi fiecare bucată de prăjitură şi le ornezi cu crema păstrată.

 

Reteta prajitura glazurata

Reteta_prajitura_glazurata

 

 

 

 

 

 

Pofta buna!

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.