Retete internationale: Knodel
PrinteazaKnodel este numele sub care sunt cunoscute în Austria şi în partea de sud a Germaniei găluştele. Acestea pot fi făcute din cartofi (iar atunci se vor numi Kartoffelknddel) sau din pâine mai veche, amestecată cu lapte şi albuşuri de ou (Semmelknodel). Găluştele se fierb în apă clocotită, la fel ca pastele făinoase.
De obicei, brutarii folosesc Semmel (adică nişte chifle pentru micul dejun) care au rămas nevândute din ziua precedentă, pentru a face pesmet. Găluştele fierte sunt amestecate cu pesmet şi sunt folosite deseori în locul cartofilor, drept garnitură.
Şi în bucătăria cehă se gătesc frecvent găluşte; la fel în Polonia şi în celelalte regiuni ale Germaniei. Una dintre specialităţile culinare specifice regiunii Boemia, adoptate pe întregul teritoriu al fostului Imperiu Austro-Ungar, este aluatul de găluşte cu cartofi.
In Germania, Knodel se servesc de obicei drept garnitură la friptura de porc, în timp ce austriecii fac Speckknddel, nişte găluşte din aluat cu cartofi, în care se pune şi costiţă afumată tăiată mărunt şi care se servesc în supă. De asemenea, găluştele se pot umple cu prune sau cu piersici întregi; amestecate cu pesmet, unt topit, zahăr şi scorţişoară, ele formează un desert delicios.
Knodel
Pofta buna!
Incoming search terms:
- knodel reteta
- reteta knödel