Retete internationale: Supă de usturoi
PrinteazaPrintre supele-medicament pentru cei slăbiţi, cea de usturoi ocupă locul doi, după supa de pui. Ea este uşoară, aromată şi consistentă.
Poate te intereseaza si Supa de chimen cu grâu
Cele mai cunoscute variante provin din vestul Mediterarei. In dialectul provensal aigo buido înseamnă apă fiartă. După cum sugerează şi numele, se prepară fierbând în apă câţiva căţei de usturoi zdrobiţi, împreună cu o foaie de dafin şi câteva frunze de salvie. Fiertura se toarnă peste o felie de pâine prăjită şi se garniseşte cu ierburi aromatice tăiate mărunt, ulei de măsline şi piper proaspăt măcinat. Aigo buido poate fi îmbogăţită cu câteva albuşuri de ou şi parmezan ras.
Poate te intereseaza si Supa de fasole verde ardeleneasca
Sopa de ajo din Spania seamănă cu supa de usturoi franţuzească, însă are câteva note distinctive. De pildă, căţeii de usturoi se călesc în ulei de măsline, apoi, în supa se adaugă boia de ardei, iar peste pâinea prăjită se pune un ochi fiert în apă.
Poate te intereseaza si Supa de fructe de mare
Supa de usturoi
Ingrediente:
- 1,2 l apa
- 10 catei de usturoi
- 1 frunza de dafin
- 2 ramurele de cimbru
- 5 galbenusuri
- 3 linguri parmezan proaspat dat pe razatoare
- 3 linguri ulei de masline extravirgin
- 1/4 paine de casa, rupa in bucati
Mod de preparare:
Puneţi la fiert apa cu usturoiul, frunza de dafin şi rămurelele de cimbru. Acoperiţi cu un capac şi lăsaţi să fiarbă la foc mic 45 minute. Scoateţi frunza de dafin şi cimbrul şi pasaţi zeama cu un mixer.
Intr-un castron mai mărişor, bateţi bine gălbenuşurile, adăugaţi parmezan şi 2 linguri de ulei, astfel încât să obţineţi un amestec omogen. Adăugaţi treptat 125 ml de supă de usturoi fierbinte, turnând-o foarte încet şi amestecând cu furculiţa.
Turnaţi amestecul în restul de supă, amestecând continuu. Fierbeţi supa la foc mijlociu, până ce zeama se îngroaşă puţin. Atenţie, supa nu trebuie sâ clocotească.
Puneţi bucăţile de pâine în 4 boluri de supă. Turnaţi supa cu un polonic peste pâine şi garnisiţi cu restul de ulei.
Supă de usturoi
Pofta buna!
Supa de usturoi este o supa extraordinara
Nu am mancat supa de usturoi pana acum