Rizoto cu vita
PrinteazaO reteta delicioasa de rizoto cu:orez, carne de vita, supa de legume, ceapa, morcov, patrunjel, piper, boia, ulei, sare.
Ingrediente:
- 1 cană cu orez cu bob lung
- 600 g de carne de vită
- 3 căni cu supă de legume sau carne de vită
- 2 cepe
- 1 morcov
- 1 legătură de pătrunjel
- piper
- boia
- ulei
- sare
Mod de preparare:
Taie carnea de vită în bucăţi potrivite. Condimentează-le cu sare, piper şi boia şi aşază-le într-un vas termorezistent. Stropeşte cu puţină apă şi ulei şi lasă la cuptor. Din când în când, stropeşte cu sosul format în tavă. Lasă până se rumenesc bine.
Taie ceapa mărunt şi căleşte-o în grăsimea rămasă de la carne până devine translucidă. Adaugă morcovul dat pe râzătoare.
După câteva minute, pune orezul, ales şi spălat. Stinge cu supa de legume sau carne şi lasă la cuptor să scadă. Spre final, adaugă bucăţile de carne şi aromatizează cu verdeaţă.
Pofta buna!