Rosii deshidratate, conservate in ulei de masline
PrinteazaAlegi roşii bine coapte, din soiuri care au cât mai puţine seminţe. Tai roşiile în rondele grosuţe şi le scoţi cotoarele. Tapetezi cu hârtie de copt tava aragazului, aşezi roşiile într-un singur strat şi le presari cu oregano uscat şi mărunţit şi cu puţină sare grunjoasă.
Introduci tava în cuptor, la foc mic, cu uşa cuptorului întredeschisă. Dacă temperatura în cuptor creşte, poţi stinge focul ocazional, lăsându-le să se usuce încet. După ce roşiile s-au deshidratat suficient (trebuie să rămână doar puţin moi), le scoţi şi le pui în borcane sterile, împreună cu câţiva căţei de usturoi şi câte un fir de cimbru.
Umpli borcanul cu ulei de măs-line. Acoperi-borcanele cu farfuriuţe şi le laşi aşa până a doua zi. Dacă este nevoie, completezi cu ulei de măsline, apoi fixezi capacele.
Rosii deshidratate, conservate in ulei de masline
Pofta buna!