Roşii umplute cu jumări de ouă

Printeaza

Roşii umplute cu jumări de ouă din: rosii, oua, lapte, ulei, sare, piper, smantana, unt.

Ingrediente:Rosii_umplute_cu_jumsri_de_oua

  • 1 kg rosii de dimensiune mijlocie
  • 4 oua
  • 2 linguri lapte sau smantana
  • 2 linguri ulei sau 1 lingura unt
  • sare
  • piper negru macinat
  • 1 lingurita smantana
  • 1 lingura unt sau ulei pentru forma

 

Mod de preparare:

Spargi ouăle într-un castron, le baţi bine cu furculiţa, împreună cu laptele sau smântână.

Adaugi puţină sare şi piper. Incingi uleiul sau topeşti untul într-o tigaie. Torni ouăle bătute şi amesteci cu furculiţa până se coagulează.

Speli roşiile şi le tai câte un căpăcel în partea dinspre codiţă, dar nu îl desprinzi de restul roşiei.

Cu ajutorul unei linguriţe, scoţi miezul. Presari interiorul roşiilor cu sare, după care le umpli cu jumările de ouă. Pui deasupra câte o linguriţă de smântână şi aşezi capacul astfel încât să se vadă umplutura.

Pui roşiile într-un vas termorezistent uns cu ulei sau unt şi introduci vasul în cuptorul preîncălzit, la foc mediu, pentru 15 minute.

Pentru ca roşiile să nu crape în cuptor, e bine să le înţepi în câteva locuri, cu o scobitoare. Serveşti roşiile calde, lângă o garnitură de cartofi fierţi sau legume înăbuşite.

Roşii umplute cu jumări de ouă

Rosii_umplute_cu_jumsri_de_oua

Pofta buna!

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.