Rulada cu mere si mac
PrinteazaRulada cu mere si mac din: margarina, smantana, praf de copt, zahar, galbenusuri, coaja de lamaie, faina, mere, scortisoara, mac si esenta de rom.
Ingrediente:
- 250 g margarină
- 6 linguri smântână
- 1 plic praf de copt
- 150 g zahăr
- 2 gălbenuşuri
- coaja rasă de la 1 lămâie
- făină
Pentru umplutură:
- 1 kg mere
- zahăr
- scorţişoară
- 250 g mac
- 2 fiole esenţă de rom (pentru mac şi mere)
Mod de preparare:
Pregăteşti aluatul: amesteci ingredientele de mai sus. Coca obţinută o pui într-o folie de aluminiu şi o dai 2 ore la frigider. O scoţi apoi şi frămânţi puţin coca, după care o împărţi în două părţi egale. Pe masa de lucru întinzi cu sucitorul coca, în formă dreptunghiulară. O foaie o umpli cu mac şi o foaie cu mere.
Pregăteşti umplutura: razi merele şi le storci de zeamă. Le pui într-o cratiţă pe foc mic, pentru a se înmuia puţin, apoi adaugi scorţişoara, esenţa de rom şi zahăr în funcţie de cât de dulce doreşti să fie. Macul măcinat îl amesteci cu puţină apă şi-l dai pe foc, pentru scurt timp. După ce s-a răcit, îi amesteci cu zahărul (cât doreşti) şi cu esenţa de rom.
Pe una dintre foile de aluat presari puţin griş, apoi adaugi compoziţia de mere, rulezi şi pui rulada într-o formă de chec, tapetată cu hârtie de copt. Pe cealaltă foaie de aluat pui compoziţia de mac, rulezi şi aşezi rulada într-o formă de chec. Ungi ambele rulade cu ou bătut şi le dai la cuptor, pentru 30-35 de minute.
Rulada cu mere si mac
Pofta buna!