Rulada cu portocale si mascarpone
PrinteazaRulada cu portocale si mascarpone din: faina, oua, zahar, lamaie, cacao, portocala, mascarpone, frisca.
Pentru blat:
- 100 g făină
- 4 ouă
- 100 g zahăr pudră
- zeama de la 1/2 lămâie
- 1 linguriţă zahăr pudră
- 2 linguri cacao pudră
Pentru umplutură:
- 1 portocală
- 250 g mascarpone
- 200 ml frişcă lichidă
- 100 g zahăr pudră
Mod de preparare:
Pentru blat, mixezi ouăle cu zahărul pudră şi cu zeama de lămâie până când obţii o spumă de culoare deschisă. Ulterior, adaugi făina şi pudra de cacao cernute şi amesteci uşor până se încorporează toate ingredientele.
Torni aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unt. Il coci la 180 °C 8 minute.
Când este gata, transferi aluatul fierbinte pe un prosop de bucătărie, îl presari cu o linguriţă de zahăr pudră şi-l rulezi. Il laşi să se răcească. între timp, pregăteşti crema.
Descojeşti portocala şi o tai cubuleţe. Baţi frişca lichidă cu zahărul până obţii o cremă, apoi adaugi mascarpone şi amesteci cu o spatulă.
Intinzi foaia de ruladă, o ungi cu o parte din cremă, adaugi bucăţelele de portocală, o rulezi din nou şi o ungi cu restul de cremă.
Dai prăjitura la frigider 2 ore.
Pofta buna!