Ruladă de biban de mare şi somon afumat, cu varză
PrinteazaO reteta simpla de Ruladă de biban de mare şi somon afumat, cu varză din: frunze de varza, somon afumat, biban de mare, creveti, unt, supa de peste, vin alb sec, smantana, tarhon, sare si piper.
- 6 frunze mari de varză
- 200 g somon afumat, tăiat fâşiuţe subţiri
- 2 fileuri de biban de mare de 160 g fiecare
- 100 g creveţi decojiti
- 40 g unt
- 4 dl supă de peşte
- 2 dl vin alb sec
- 1 dl de smântână
- 2 fire de tarhon
- sare
- piper
Mod de preparare:
Spălaţi frunze de varză, eliminaţi nervura centrală şi opăriţi-le 2 minute în apă clocotită cu sare. Scurgeţi-le şi lăsaţi-le să se usuce pe un şervet curat. Aşezaţi-le pe masa de bucătărie oarecum suprapuse, aşa încât să formeze un dreptunghi.
Acoperiţi-le cu felioarele de somon, deasupra lor puneţi creveţii curăţaţi, iar în centru aranjaţi fileurile de biban de mare în aşa fel încât coada unuia să fie alături de capul celuilalt. înfăşuraţi spre interior marginea ver- zei, fiind atente să nu iasă umplutura, apoi rulaţi dreptunghiul şi legaţi rulada astfel formată cu fir alimentar.
Aşezaţi-o într-o tavă tapetată cu hârtie de cuptor, daţi un praf de sare, unul de piper, adăugaţi untul fâşiuţe şi câteva frunze de tarhon, spălate şi uscate. Stropiţi cu 2 dl de supă de peşte şi cu vinul, puneţi tava în cuptorul încins la 180°C circa 20 de minute, stropind din când în când rulada cu supa de peşte rămasă.
Când e gata, scoateţi rulada din cuptor şi lăsaţi-o deoparte. în tavă adăugaţi smântână în sosul format şi mai puneţi-o pe foc iute, să se îngroaşe. Dacă e nevoie, potriviţi de sare şi de piper.
După ce aţi scos firul alimentar, feliaţi rulada şi aşezaţi-o pe un platou oval. Ornaţi cu câteva frunze de tarhon, stropiţi cu sosul şi serviţi fierbinte.
Ruladă de biban de mare şi somon afumat, cu varză
Poftă bună!