Ruladă cu spanac si cascaval
PrinteazaRuladă cu spanac si cascaval din: ou, lapte, faina, praf de copt, spanac, ceapa, usturoi, ardei capia copt, seminte de mac, cascaval, ulei, sare, piper, patrunjel, linte.
- un ou
- 350 ml lapte dulce
- 175 g faina
- o lingurita cu praf de copt
- 500 g spanac
- o ceapa alba
- doi catei de usturoi
- 500 g ardei capia copt
- o lingura seminte de mac
- 200 g cascaval
- ulei
- sare
- piper
- patrunjel
- linte
Mod de preparare:
Intr-un bol se mixează laptele cu oul, praful de copt, o jumătate de linguriţă cu sare, piper după gust şi făina cernută. Se adaugă o lingură cu seminţe de mac, se mixează, se acoperă cu folie de plastic şi se introduce la rece pentru circa o oră.
Spanacul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt. Se încinge puţin ulei într-o cratiţă, se pun ceapa şi usturoiul, se călesc până devin sticloase, apoi se adaugă spanacul. Se amestecă, se prăjesc la foc mediu până se înmoaie spanacul şi se lasă într-o strecurătoare.
Se încinge o tigaie de clătite mai mare, se unge cu ulei, se toarnă compoziţie şi se prăjeşte clătita obţinută pe ambele părţi. Se procedează la fel până se termină aluatul şi clătitele obţinute se umplu cu spanac amestecat cu caşcaval ras. Se rulează, se aşază într-o tavă unsă cu ulei, se ung cu ulei şi se introduc în cuptor zece minute.
Se servesc calde sau reci, cu salata de ardei capia copti sau cu linte fiarta.
Ruladă cu spanac si cascaval
Pofta buna!