Rulade de caprioara cu garnitura de piure de cartofi, castane glasate si soteu de mazare si ciuperci prajite
PrinteazaRulade de caprioara cu garnitura de piure de cartofi, castane glasate si soteu de mazare si ciuperci prajite
- 1,500 kg pulpă de căprioară
- 1 felie franzelă
- 2 ouă
- sare
- piper
- 14-15 felii de piept afumat
- 400 g mazăre
- 400 g castane
- 1 ceapă
- 300 g cartofi
- 14 ciuperci potrivite
- 1/4 l vin
- 3/4 l supă sau apă
- 2 linguri sos brun
- 250 g unt sau margarina
- 1 lingură bulion
Mod de preparare:
Din pulpă se taie 14-15 şniţele lunguieţe subţiri, se platează se parează şi se aşază pe scindură unul lîngă altul. Din resturile de carne se face o tocătură cu ceapă, franzela muiată şi stoarsă, ou, sare şi piper.
Tocătura se pune pe suprafaţa şniţelelor iar pe tocătură cîte o felie de piept afumat; se rulează şniţelul şi se aşază in cratiţă cu unt unul lîngă altul apoi se dă la cuptor 15 minute.
Separat se face un sos gros cu unt sau margarină şi 1 lingură bulion şi sosul brun, puţin piper, sare si puţin zahăr. După ce a fiert 10 minute, se toarnă pe rulade şi se fierb pană ce sant gata.
Se aşază ruladele pe platou peste un soclu de cartofi (pireu cu ou şi făină, ducesa), garnisite cu castane glasate în sos şi mazărea fiartă dată în unt.
Ciupercile prăjite se pun pe fiecare ruladă. Sosul se serveşte la sosieră şi se pune puţin pe rulade.
Pofta buna!