Rulouri cu branza de capra
PrinteazaO reteta de rulouri cu branza de capra din: prosciutto crudo, branza de capra, susan, unt, cimbru, ceapa verde, sos picant de rosii, sare si piper rosu.
- 16 felii de prosciuto crudo uscat (sau sunca de Praga)
- 250 g branza de capra in saramura
- 50 g susan
- 75 g unt
- cimbru
- 2-3 fire ceapa verde
- sos picant de rosii
- sare
- piper rosu boabe
Mod de preparare:
Se lasă untul să se încălzească la temperatura camerei. Susanul se pune în tavă, se stropeşte cu sare şi câteva picături de apă şi se bagă în cuptor, la prăjit. Brânza de capră se scoate din saramură, se lasă să se scurgă în sită şi se taie cubuleţe.
Se pun într-un bol, se adaugă untul moale, se presară sare, dacă mai este nevoie, şi se pasează cu blenderul. Se obţine o pastă untoasă şi fină şi se amestecă cu ceapa verde tăiată mărunt, susanul prăjit şi cimbrul verde.
Se umplu feliile de şuncă cu compoziţia de brânză, se rulează şi se lasă câteva minute la rece. Rulourile se servesc ornate cu ceapă verde, boabe de piper roşu şi cu sos picant de roşii.
Rulouri cu branza de capra
Pofta buna!