Rulouri cu branza
PrinteazaO reteta delicioasa de rulouri cu branza din: oua, telemea de vaca, marar, ceapa, pesmet, sare, smantana sau iaurt, castraveti, marar si usturoi.
- 4 oua
- 350 g telemea de vaca
- o legatura de marar
- o legatura de ceapa
- 6-8 linguri pesmet
- sare (daca este nevoie)
- o cutie smantana sau iaurt gras
- 2 castraveti
- o legatura marar
- 2 catei de usturoi
Mod de preparare:
Se pun într-un bol telemeaua rasă sau zdrobită, mărarul şi ceapa tocate mărunt, ouăle şi pesmet cât cuprinde. Se frământă bine şi se obţine o cocă tare, uşor de modelat. Se formează rulourile, mai mari sau mai mici şi se trec prin pesmet.
Se pune ulei într-o tigaie, se lasă să se încingă şi se pun rulourile să se rumenească, 3-4 minute pe o parte şi 3-4 minute pe cealaltă parte.
Se scot pe un prosop absorbant să se scurgă şi se pregăteşte sosul. într-un bol se pune smântână, usturoiul pisat, puţină sare, mărarul tocat mărunt şi castraveţii tocaţi şi storşi de zeamă.
Se amestecă şi se obţine un sos de castraveţi delicios. Rulourile se servesc ornate cu crema de castraveţi şi se pot savura alături de o garnitură la alegere: salată verde, salată de sfeclă, de ridichi sau de gulii.
Rulouri cu branza
Pofta buna!