Rulouri cu creveţi şi legume
PrinteazaSe încălzeşte cuptorul la 220°C/ gaz 7. Se fierbe un ghem (60g) de tăieţei de orez conform instrucţiunilor de pe pachet. Se încinge un pic de ulei într-un wok. Se prăjesc 3-4 minute un pachet de 300g amestec de legume, 1 bucăţică de ghimbir dat prin râzătoare şi 1 mână de tulpini de coriandru tocate.
Se adaugă 200g de creveţi cruzi, curăţaţi şi tăiaţi jumătăţi, şi se călesc 1 minut, până devin roz. Se pun 2 linguri de sos dulce de ardei iute, 1 legătură frunze de coriandru tocate şi tăiţeii şi se ia de pe foc. Se taie în jumătăţi, pe lungime, 4 foi de plăcintă, astfel încât să se obţină 8 bucăţi. Se ung cu un pic de ulei 4 bucăţi, apoi se acoperă cu celelalte.
Pe marginea îngustă a fiecărei foi se pune o moviliţă de amestec de creveţi, se pliază marginile, apoi se rulează; se obţin 4 rulouri mari.
Se ung cu ulei, se presară cu seminţe de susan, apoi se coc pe o tavă 15 minute, cu îmbinarea dintre marginile de aluat în jos, până devin aurii şi crocante. Se servesc cu salată verde şi cu o lingură de sos dulce de ardei iute.
Rulouri cu creveţi şi legume
Pofta buna!