Rulouri din şuncă si garnitură de mazare
PrinteazaRulouri din şuncă si garnitură de mazare
- 4 felii mari de şuncă presată
- 4-5 ouă
- 1 ceaşcă de lapte
- 250 g mazăre verde
- 1 lingură făină
- ulei
- bulion
- sare
- verdeaţă
Mod de preparare:
Baţi ouăle cu un praf de sare şi faci apoi o omletă pe care o tai fâşii mai late. Feliile de şuncă le ungi cu bulion şi pe fiecare aşezi o fâşie din omletă. Le rulezi şi le legi cu aţă sau le prinzi cu scobitori.
Din lapte, făină şi bulion faci un sos pe care îl torni peste rulouri, apoi le dai la cuptor cât să scadă un pic zeama. Când sunt gata presari pătrunjel verde.
Căleşti apoi mazărea în puţin ulei, o fierbi cu o ceaşcă de apă 10-15 minute şi o serveşti ca garnitură cu rulourile de şuncă.
Poftă bună!