Rulouri de porc cu sos de smantana si hrean
PrinteazaRulouri de porc cu sos de smantana si hrean din: crema de branza, hrean, porc, bacon, mere, cimbru, ulei, ceapa rosie, smantana, cartofi, praz, unt, sare, piper.
Ingrediente:
- 150 g cremă de brânză
- 100 g hrean ras fin
- 4 felii de carne de porc
- 4 felii de bacon + 100 g
- 2 mere
- 3 fire de cimbru
- 1 lingură cu ulei
- 1 ceapă roşie
- 200 ml smântână
- 400 g cartofi
- 1 fir de praz
- 2 linguri cu unt
- sare, piper
Mod de preparare:
Amestecă crema de brânză cu hreanul ras, sare şi piper după gust.
Taie în opt felii merele spălate, bate cu ciocanul de şniţele feliile de carne, sărează-le şi piperează-le, apoi unge-le cu crema de hrean.
Pune deasupra cremei de hrean câte o felie de bacon, o felie de măr, cimbru şi rulează-le cu atenţie.
Incinge uleiul într-o tigaie şi rumeneşte rulourile de carne până ce devin aurii. Pune-le apoi într-o tavă şi ţine-le în cuptor 20 de minute.
Pentru sos, rumeneşte baconul tăiat cubuleţe, adaugă ceapa tocată mărunt şi lasă pe foc până când se înmoaie şi aceasta.
Toarnă smântână de gătit şi lasă să fiarbă împreună două minute. Pune crema de hrean şi feliile de măr rămase, potriveşte gustul de sare, piper şi cimbru.
Fierbe cartofii decojiţi in apă cu sare până când se înmoaie şi zdrobeşte-i ca la piure.
Căleşte prazul feliat subţire în untul încins şi adaugă-l peste cartofi. Pune un praf de sare şi serveşte garnitura lângă rulourile de carne cu sos de mere şi hrean.
Rulouri de porc cu sos de smantana si hrean
Pofta buna!