Rulouri de pui cu spanac si sos de rosii
PrinteazaRulouri de pui cu spanac si sos de rosii din: piept de pui, ceapa, ciuperci, cepe micuţe, usturoi, şuncă, spanac caşcaval sau brânză, roşii cuburi în bulion, supă (de pui sau legume), orez, faina, pesmet, sare, piper, ulei, aţă sau sfoară.
Ingrediente:
- 1 piept de pui
- 2 cepe potrivite
- 10 ciuperci
- 10 cepe micuţe
- 5-6 căţei usturoi
- 5-6 felii şuncă
- 2 legături spanac
- 150-200 g caşcaval ras (sau brânză)
- 400 g roşii cuburi în bulion
- 500 ml supă (de pui sau legume)
- 150 g orez
- 2 linguri făină
- 1 lingură pesmet
- sare şi piper
- ulei (pentru prăjit)
- aţă sau sfoară
Mod de preparare:
Cureţi legumele şi le speli. Tai şi căleşti o ceapă, adaugi usturoiul şi, după 5 minute, şi ciupercile. Le laşi la sotat.
Mărunţeşti feliile de şuncă şi le pui în tigaie. Adaugi spanacul tăiat fâşii. Sărezi după gust. Când e gata, iei de pe foc şi laşi să se răcorească.
Amesteci legumele călite cu caşcava.ul ras şi cu o lingură de pesmet. Speli şi tai în patru felii pieptul de pui. Baţi fiecare parte, apoi sărezi şi piperezi, după gust.
Pui pe fiecare felie câte puţin din amestecul de legume, rulezi şi legi cu sfoară.
Incingi ulei, dai rulorite prin făină şi le laşi să se rumenească. După 5 minute, adaugi ceapa rămasă, tăiată julien şi laşi până devine sticloasă.
Torni supa şi, când clocoteşte, pui roşiile cuburi şi cepele micuţe, întregi. Laşi să fiarbă acoperit, 30-40 de minute.
Separat, fierbi orezul şi, când rulourile sunt aproape gata, îl torni peste şi amesteci bine. Mai laşi puţin şi apoi stingi focul. Serveşti.
Rulouri de pui cu spanac si sos de rosii
Pofta buna!
Arata bine rulourile