Rulouri cu spanac si brânză feta
PrinteazaRulouri cu spanac si branza feta din: ulei de masline, frunze de spanac, branza feta, ou, verdeturi, sare de mare, piper, aluat frantuzesc si unt nesarat.
In Maroc, acestea se prepara cu o foaie de aluat warka şi cu o umplutură simplă de brânză, însă aici am folosit foi de aluat franţuzesc, deoarece sunt mai accesibile, şi am adăugat spanac în umplutură, pentru a-i îmbunătăţi gustul. Serviţi-le ca aperitiv.
- 1 lingură de ulei de măsline
- 150 g de frunze de spanac spălate şi uscate
- 200 g de brânză feta
- 1 ou mare, bătut
- 1 legătură mică de verdeţuri amestecate, de exemplu, frunze tocate de mentă, pătrunjel şi mărar
- sare de mare şi piper negru
- 6 foi de aluat franţuzesc
- 100 g de unt nesărat, topit
Mod de preparare:
Incingeţi o tigaie şi adăugaţi uleiul. Când acesta este fierbinte, adăugaţi spanacul şi amestecaţi până când se înmoaie.
Aşezaţi-l într-o strecurătoare şi apăsaţi cu o lingură pentru a îndepărta zeama în exces, apoi uscaţi-l cu hârtie-prosop. Tocaţi mărunt spanacul şi puneţi-l într-un bol mare. Lăsaţi-l să se răcească.
Preîncălziţi cuptorul la 200°C (cuptor electrici/treapta 6 (cuptor cu gaz).
Sfărâmaţi brânza feta peste spanac şi adăugaţi oul, verdeţurile tocate, sare şi piper şi puţină scumpie, dacă doriţi.
Lucraţi cu câte două foi de aluat odată, păstrându-le pe celelalte acoperite cu un şervet de bucătărie, pentru a nu se usca.
Ungeţi cu unt topit o foaie de aluat franţuzesc, apoi adăugaţi-o pe cealaltă deasupra. Ungeţi-o şi pe aceasta din nou cu unt topit, apoi tăiaţi ambele straturi în 4 dreptunghiuri egale.
Puneţi o lingură de umplutură de brânză feta şi spanac la capătul câte unui dreptunghi de aluat, lăsând o margine de 2 cm pe ambele părţi.
Rulaţi aluatul peste umplutură cât să o închideţi, apoi pliaţi ambele capete şi continuaţi să rulaţi, ca şi cum aţi face o ţigaretă.
Aşezaţi-le pe o hârtie pergament mare şi ungeţi-le din nou cu unt topit.
Repetaţi procesul cu restul de foi de aluat, folosind toată umplutura; ar trebui să aveţi suficientă umplutură pentru 12 rulouri.
Daţi rulourile la cuptor 20-30 de minute, până când devin fragede şi rumene. Ideal este să le serviţi calde, proaspăt scoase din cuptor.
Rulouri cu spanac si brânză feta
Pofta buna!