Salam de vită cu salată verde şi hribi
PrinteazaSalam de vita cu salata verde si hribi din: muschi sau pulpa de vita, branza montasio, vin alb, boabe de coriandru, scortisoara, sare, piper, frunze de salata verde, ulei de masline extravirgin, hribi, galbiori si otet balsamic.
Ingrediente:
salamul de vită:
- 200 g muşchi sau pulpă de vită
- 100 g brânză Montasio (sau un caşcaval mai tare, cu circa 30-35% grăsime)
- 100 ml vin alb
- boabe de coriandru
- scorţişoară măcinată
- sare şi piper negru boabe
salată:
- 100 g frunze de salată verde
- 5 linguri ulei de măsline extravirgin
- 4 hribi
- 150 g gălbiori
- 2 linguri oţet balsamic
Mod de preparare:
Pune într-o piuliţă câteva boabe de piper şi de coriandru şi pisează-le bine până când obţii o pulbere fină. Pune carnea într-o cratiţă, săreaz-o şi presar-o cu pulberea obţinută şi cu puţină scorţişoară. Acoperă carnea cu vinul alb şi las-o la marinat circa o oră.
Dă carnea prin maşina de tocat şi taie brânza în cuburi mici. Pune carnea şi brânza în acelaşi vas şi amestecă-le bine. Spală şi curăţă gălbiorii şi taie hribii în feliuţe subţiri. Spală şi curăţă salata, pune-o în acelaşi castron cu ciupercile şi amestecă-le bine.
Pune carnea pe o folie alimentară, dă-i forma de salam şi rulează strâns, apoi pune-1 în frigider pentru circa 10 minute. Taie salamul felii groase şi serveşte-1 cu salată verde şi ciuperci asezonate cu ulei de măsline extravirgin şi oţet balsamic.
Dacă vrei să modifici puţin gustul acestui preparat, poţi folosi un singur fel de ciuperci (fie hribi, fie gălbiori), prin cantitatea mai mare a acestora accentuându-li-se gustul.
Salam de vită cu salată verde şi hribi
Poftă bună!