Salata de fructe de mare si paste

Printeaza

O reteta simpla de salata de fructe de mare si paste din: midii proaspete, vin alb, suc de lamaie, sare, piper negru, paste, creveti, usturoi, patrunjel si ceapa verde.

Ingrediente:Salata de fructe de mare si paste

  • 500 g midii proaspete
  • 75 ml vin alb
  • sucul de la 1 -2 lămâi
  • sare şi piper negru
  • 250 g paste, cum ar fi fusilli (spirale) sau farfalle (fundiţe)
  • 50 g creveţi, decongelaţi dacă au fost congelaţi
  • 2 căţei de usturoi, tocaţi mărunt
  • 50 g pătrunjel proaspăt, tocat
  • 4 cepe verzi, tocate

 

Mod de preparare:

Se curăţă midiile sub jet de apă, îndepărtând şuviţele. Se aruncă midiile care au carapacea distrusă sau cele deschise, precum şi cele care nu se închid atunci când sunt apăsate. Se pun apoi într-o cratiţă împreună cu vinul,

Se acoperă şi se dau într-un clocot. Se lasă să fiarbă 2-3 minute până când se deschid. Apoi se îndepărtează de pe foc cratiţa şi se lasă să se răcească.

Se strecoară lichidul în care au fiert midiile şi se pune într-un castron mic. Se aruncă midiile care nu s-a deschis după fierbere. Se adaugă sucul de lămâie în lichidul de la midii pentru a se face sosul. Se adaugă sare şi piper după gust şi se lasă deoparte.

Se pune la fiert o cratiţă cu apă, se adaugă în ea pastele şi un praf de sare. Se lasă pastele să fiarbă conform indicaţiilor de pe pachet. După fierbere, se strecoară şi se pun într-un castron mare cu puţin sos de midii pentru a nu se usca. Dacă creveţii sunt mari, se taie în jumătăţi. Se adaugă în castronul cu paste următoarele: midiile, creveţii, usturoiul, pătrunjelul şi ceapa verde. Se amestecă.

Se toarnă restul de sos peste salată şi se amestecă bine. Se acoperă şi se lasă la rece câteva ore înainte de a se servi astfel încât aromele să se poată dezvolta. Se mai potriveşte gustul. Salata se aduce la temperatura camerei înainte de a se servi. Midiile sunt esenţiale pentru această reţetă, dar se poate folosi sepie în loc de creveţi.

Salata de fructe de mare si paste

Salata de fructe de mare si paste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poftă bună!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.