Salată de pui cu crutoane
PrinteazaO reteta delicioasa de salata de pui cu:ceapa verde, crutoane, salata verde, rosii, cherry, ardei rosu, ardei verde, branza mozzarela, curry, sare, piper, rosii galbene, ceapa, usturoi, vin alb, cimbru, sare, piper, boia, mustar boabe, ulei de masline, lamaie, piept de pui.
Ingrediente:
- 1-2 bucăţi piept de pui
- 1 legătură ceapă verde
- 200 g crutoane
- 1/2 salată verde
- 4-5 roşii
- cherry
- 1 ardei gras roşu
- 1 ardei gras verde (galben)
- 150 g brânză mozzarela
- curry
- sare
- piper
- 1 roşie galbenă
Ingrediente marinată:
- 1 ceapă
- 2-3 căţei de usturoi
- 1 pahar de vin alb demisec
- cimbru
- sare
- piper
- boia
- 2 linguriţe de muştar boabe
Ingrediente dressing:
- ulei de măsline
- 1 lămâie
- 1 pliculeţ de amestec pentru salate
Mod de preparare:
Dezosezi puiul şi îl pui la marinat. Ţii puiul în această marinată 1-2 ore, după care tai carnea cubuleţe şi o pui la fiert 15 minute. Apoi tragi carnea în unt şi adaugi curry. Speli salata, ceapa verde, ceapa roşie şi apoi le tai. Adaugi ardeii şi roşiile cherry, precum şi o tomată galbenă.
Adaugi bucăţile de pui, rupi brânza în bucăţi şi o adaugi peste legume şi pui apoi dressingul, făcut din amestecul ingredientelor de mai sus. Faci crutoane din pâine (pâinea o tai în bucăţele mici şi le pui în tavă în cuptor, iar peste pâine picuri un pic de ulei de măsline).
Când sunt gata, le scoţi din cuptor şi adaugi crutoanele în salată după ce ai pus mai întâi dressing-ul. Amesteci toate ingredientele, le sărezi şi le piperezi.
Pofta buna!