Salata de pui cu taitei si piersici
PrinteazaO reteta delicioasa de salata de pui cu taitei si piersici din: paste, sare, file de piept de pui, ulei de masline, piersici, telina, ardei gras verde, ceapa verde, patrunjel verde, maioneza, branza de vaci, piper si praf de curry.
- 200 g paste (de ex. farfalle)
- sare
- 500 g file de piept de pui
- 2 linguri ulei de măsline
- 400 g felii de piersici (conservă)
- 50 g rădăcină de ţelină
- 1 ardei gras verde
- 2 cepe verzi
- 1/2 legătură pătrunjel verde
- 200 g maioneză
- 200 g brânză de vaci
- piper
- 2 linguri praf de curry
Mod de preparare:
Pastele se pun la fiert într-o cantitate mare de apă clocotită cu sare, conform indicaţiilor de pe ambalaj. Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie şi se prăjeşte carnea 6 min. pe fiecare parte. Se trec pastele prin jet de apă rece şi se lasă să se scurgă.
Se lasă să se scurgă feliile de piersici şi se păstrează cca 5 linguri de suc. Rădăcina de ţelină şi ardeiul gras se curăţă şi se taie mărunt. Ceapa verde se taie rondele. Se toacă pătrunjelul.
Se prepară dressingul: se amestecă maioneza cu brânză de vaci şi suc de piersici; se adaugă pătrunjelul, ţelina, ardeiul şi ceapa verde. Se condimentează cu sare, piper şi curry. Se taie carnea cuburi de 1 cm şi se adaugă, împreună cu pastele.
Salata se sărează şi se piperează şi se aşază în 4 boluri, cu feliile de piersici. Se dă salata la frigider până în momentul servirii. Se ornează cu cocos ras şi frunze de mentă.
Salata de pui cu taitei si piersici
Pofta buna!