Salată de vinete (varianta)

Printeaza

Salată de vinete

Ingrediente:Salată de vinete

  • 4 vinete potrivite
  • 4—5 linguri ulei
  • puţină zeamă de lămîie sau oţet
  • o ceapă

 

Mod de preparare:

Alegem vinete lunguieţe, coapte, de culoare vînătă închisă, nu prea subţiri. Vinetele nu trebuie să aibă seminţe mari şi să fie băţoase. Le coacem pe jar viu, pe tablă la flacără de aragaz. Le întoarcem, pînă se coc bine de jur împrejur.

Cu cît focul este mai iute, cu atît vînăta iese mai albă. Cînd s-au copt le punem pe o hîrtie şi le curăţăm. Le spălăm cu apă rece. Nu le atingem cu cuţit de metal deoarece vanata se înnegreşte. Dacă seminţele sînt prea mari le scoatem.

Lăsăm să se scurgă pe o farfurie sau într-un castron. Le pu­nem pe un fund, le tocăm bine cu un satîr de lemn, le trecem într-un castron şi le frecăm cu uleiul turnat cîte puţin, amestecînd ca la icre, pînă ce vinetele devin spumoase şi albe. Adăugăm cîteva picături de zeamă de lămîie (sau oţet in­color).

Aşezăm salata cu o lingură de lemn pe o farfurie sau într-o salatieră mare. Gar­nisim farfuria împrejur cu felii de roşii mai groase, rotunde, cu ardei graşi cruzi, tăiaţi subţire, cu ridichi tăiate în felii subţiri. Peste roşii punem 2—3 bucăţele de ardei. Presărăm pe margini cîteva măsline. Roşiile le punem la urmă ca să nu lase zeamă.

Salata de vinete trebuie să rămînă li­beră la mijloc. Cu vîrful unei linguriţe de lemn muiată în ulei facem solzi pe salată. Servim cu ceapă tocată mărunt, pusă separat pe o farfurie.

 

Pofta buna!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Restaurante de Lux.