Salata de gorgonzola si struguri cu nuci caramelizate
PrinteazaO reteta de salata de gorgonzola si struguri cu nuci caramelizate din: unt, zahar, nuci, otet balsamic, ulei de masline, andive, rucola, struguri si gorgonzola.
- 1 cub de unt
- 2 linguri de zahar
- 50 g nuci pecan sau nuci
- 1 lingura de otet balsamic
- 2 linguri ulei de masline
- 2 andive
- 100 g de rucola
- 50 g struguri
- 140 g de gorgonzola
Mod de preparare:
Mai întâi se caramelizează nucile. Se încing untul şi zahărul într-o tigaie mică, apoi se adaugă amestecând nucile pecan. Se ţin pe foc mic în jur de cinci minute până când sunt crocante şi acoperite de untul cu zahăr.
Se răstoarnă pe o foaie de copt unsă cu unt, se lasă să se răcească uşor, apoi se toacă grosier. Se amestecă bine oţetul şi uleiul de măsline, apoi se asezonează.
Pentru a servi, se desfac frunzele de andivă şi se pun într-un castron. Se taie strugurii pe jumătate, se înlătură seminţele şi se adaugă în castron, împreună cu mare parte din dressing.
Se amestecă totul cu grijă până când frunzele sunt acoperite, apoi se aşază pe patru farfurii. Se presară bucăţi de gorgonzola pe deasupra şi apoi se adaugă nucile caramelizate. Se stropesc cu dressingul rămas.
Salata de gorgonzola si struguri cu nuci caramelizate
Pofta buna!