Salata picanta cu carne de vita
PrinteazaSalata picanta cu carne de vita din: pulpa de vita, piper, patrunjel, sare, castraveti, ceapa, ardei, ciuperci, mar, otet, sos, ulei.
- 800 g pulpă de vită
- piper
- 1 legătură pătrunjel
- sare
- 300 g castraveţi în oţet
- 2 cepe roşii
- 1 ardei roşu
- 100 g ciuperci
- 1 măr
- 1 lingură oţet
- 1 linguriţă sos Worchester
- 1 lingură ulei
Mod de preparare:
Carnea se pune la fiert în 1,5 l de apă, împreună cu pătrunjelul tocat mărunt. O ceapă roşie se taie în două şi se prăjeşte pe o plită încinsă şi se adaugă apoi în supă, împreună cu carnea.
Se fierb toate timp de o oră. Intre timp, ceapa rămasă şi castraveţii muraţi se taie felii subţiri. Ardeiul se curăţă de cotoare şi se taie fâşii. La fel se procedează cu mărul şi cu ciupercile.
Când este gata, se scoate carnea din supă şi se taie fâşii de 2 cm lungime. Se amestecă toate într-un bol.
Sosul Worchester se omogenizează cu 4 linguri de supă şi oţetul, se condimentează după gust cu sare şi piper, se adaugă uleiul şi se amestecă toate foarte bine. Sosul obţinut se toarnă peste salată.
Pofta buna!