Salată de scrumbie sărată
PrinteazaO reteta delicioasa de salata de scrumbie sarata din: fasole verde, cartofi, scrumbii sarate sau afumate, ulei de masline, otet, lamaie, piper, castraveti murati, marar, masline si ceapa rosie.
- 1/2 kg fasole verde (păstăi subţiri sau late)
- 1/2 kg cartofi mici
- 2 scrumbii sărate sau afumate
- 2 ouă fierte tari
- 2 linguri ulei de măsline
- 2 linguri oţet sau 1 lămâie
- 1/2 linguriţă piper măcinat
- 2-3 castraveţi muraţi
- 2-3 rămurele de mărar
pentru decor:
- 4-6 fire de mărar
- rondele de măsline
- rondele de ceapă roşie
Mod de preparare:
Taie vârfurile şi codiţele păstăilor cu un cuţit, pune-le la fiert cu apă caldă cât să le acopere şi lasă-le să fiarbă o jumătate de oră cu vasul acoperit.
Dacă nu ai fasole proaspătă, poţi folosi fasole din conservă. Spală cartofii, pune-i la fiert în coajă pentru o jumătate de oră cu apă caldă şi 1 linguriţă de sare.
Scurge-i de apă, curăţă-i cât sunt calzi, taie-i cuburi mici, pune-i într-un castron adânc şi stropeşte-i cu o lingură de ulei. Scurge fasolea, tai-o în bucăţi de 2-3 cm, amestec-o cu cartofii şi potriveşte gustul de sare.
Ţine scrumbiile în apă caldă timp de o oră ca să se desăreze sau să-şi piardă mirosul de fum. Curăţă-le de piele, înlătură-le capetele, taie-le bucăţele şi scoate-le oasele. Amestecă-le cu legumele şi cu un ou fiert tăiat cubuleţe.
Pregăteşte un sos din ulei, oţet sau zeamă de lămâie, sare şi piper măcinat, în care amesteci castraveţii muraţi tocaţi mărunt. Toarnă sosul peste amestecul de legume şi peşte, apoi omogenizează.
Decorează salata cu rondele de măsline, rondele de ceapă roşie, felii de ou tăiate subţiri şi aşază deasupra câteva fire de mărar. Las-o la rece 1 oră.
Salată de scrumbie sărată
Pofta buna!