Salata de varza rosie cu stafide
PrinteazaSalata de varza rosie cu stafide din: varza, lamaie, portocala, sare, ulei, zahar, otet, stafide, visinata, sos de stridii.
- 500 g varză roşie
- coaja de la 1 lămâie mai mică
- coaja de la 1/2 de portocală
- un praf de sare
- zeamă de lămâie
- ulei de măsline
Pentru dressing:
- 2 linguri rase zahăr
- 2 linguri oţet balsamic
- 150 ml apă
- 100 g stafide
- 2 linguri vişinată sau afinată
- 1 lingură sos de rodii
Mod de preparare:
Se caramelizează zahărul într-un vas, se toarnă apa, iar după ce caramelul s-a dizolvat, se adaugă stafidele şi oţetul balsamic. Se fierbe 2-3 minute, după care se ia de pe foc şi se încorporează lichiorul şi sosul de rodii.
Se pune deoparte şi se lasă la răcit. Se taie varza fâşii foarte subţiri, se adaugă coaja de lămâie şi portocală (strict numai părţile galbene, respectiv portocalii ale cojii), se sărează uşor şi se stropeşte cu puţină zeamă de lămâie.
Se toarnă dressingul cu stafide, se amestecă bine, şi se lasă deoparte cel puţin 10-15 minute pentru ca gusturile să se întrepătrundă.
Se amestecă din nou, se stropeşte cu ulei de măsline şi se consumă ca atare sau alături de orice fel principal.
Pofta buna!