Salata Waldorf
PrinteazaSalata Waldorf nu a fost inventată de un maestru bucătar, ci de un ospătar pe nume Oscar Tschirky. Pe când lucra ca ospătar-şef la hotelul newyorkez Waldorf, în anii 1890, el a avut ideea de a crea o combinaţie unică de mere tăiate cubulete, tulpini de ţelina şi maioneză.
Ideea a prins şi, în scurt timp, această mâncare a devenit o salată elegantă care se serveşte în restaurantele multor hoteluri din întreaga lume.
Salata Waldorf se bazează pe combinaţia perfectă dintre gustul merelor şi cel al ţelinei. Pe de altă parte, maioneza este ideală pentru a lega cele două ingrediente, întrucât ea reuşeşte să atenueze gustul acrişor al merelor şi pe cel puternic al ţelinei.
Nucile au fost adăugate în salata Waldorf doar câteva decenii mai târziu, conferindu-i un plus de aromă.
Unii bucătari pun şi boabe de struguri tăiate jumătăţi, precum şi stafide mari sau curmale tăiate mărunt. Astăzi, în locul tulpinilor de ţelină se foloseşte adesea rădăcina acestei plante, a cărei aromă nu este la fel de puternică. Textura mai densă a rădăcinii formează un contrast plăcut cu merele zemoase.
In timp, reţeta a cunoscut nenumărate variante. In prezent, se folosesc tot felul de ingrediente, de la banane până la iaurt.
Salata Woldorf
Ingrediente:
- 175 g stafide mari sultana
- 250 ml apa clocotita
- 125 ml maioneza
- 3 linguri smantana
- 2 linguri suc de lamaie
- 1 lingurita zahar
- 4 mere verzi, taiate cubulete
- 2-3 tulpini de telina, taiate cubulete
- 250 g boabe de struguri fara samburi, taiate in jumatati
- sare
- piper negru
- frunze de salata verde Cos
- 250 g samburi de nuca jumatati
Mod de preparare:
Inmuiaţi stafidele în apă clocotită aproximativ 10 minute, apoi scurgeţi-le bine.
Intr-un castron mare, amestecaţi cu o furculiţă maioneza, smântână, sucul de lămâie şi zahărul. Adăugaţi merele, tulpinile de ţelină, strugurii şi stafidele.
Amestecaţi bine ingredientele, asezonaţi salata după gust şi amestecaţi-o din nou.
Aranjaţi foile de salată pe un platou şi puneţi salata deasupra. Presăraţi sâmburi de nucă.
Salata Waldorf
Pofta buna!
Incoming search terms:
- salata waldorf
- salata waldorf originala
- salata waldorf reteta
Foarte buna salata asta!