Salau cu ciuperci
PrinteazaSalau cu ciuperci din: salau, ciuperci, parmezan, smantana, unt, patrunjel, sare.
- 2 şalăi nu prea mari
- 1/2 kg ciuperci
- 100 g parmezan ras
- 1/2 kg smântână
- 2 linguri unt
- 1 legătură pătrunjel
- sare
Mod de preparare:
Peştele se curătă bine şi se spală, apoi se opăreşte în apă cu sare şi eventual cu 1 lingură de otet. Şalăii opăriţi, încă fierbinţi, se desfac pe lung şi se curăţă de oase şi de piele, obţinându-se din fiecare câte două felii (gen file).
Separat, ciupercile tăiate putin mai mare se prăjesc (nu prea tare) înăbuşit în unt şi cu putin pătrunjel verde tocat.
Intr-o tavă (de preferat din sticlă termorezistentă) bine unsă cu unt se aşază alături două felii de peşte, peste ele se pun cam jumătate din ciupercile prăjite, apoi peste stratul de ciuperci se aşază celelalte două felii de peşte. Peste ele se pun ciupercile rămase. Deasupra se toarnă smântână într-un strat cât mai uniform, iar peste ea se presară parmezanul.
Tava se dă la cuptor la foc mic, pentru circa 1/2 oră, până ce preparatul se rumeneşte deasupra.
De notat că la preparare se pot utiliza şi alte tipuri de peşte alb, chiar şi crap, însă de preferat rămâne şalăul.
Pofta buna!