Saramura de burta de crap
PrinteazaSaramura de burta de crap din: crap, sare grunjoasa, ardei iute, patrunjel verde, marar, sare, piper, cimbru, foi de dafin, usturoi, untdelemn si o rosie mare.
Ingrediente:
- un crap de 1,2 kg
- o cană de sare grunjoasă
- un ardei iute
- câteva fire de pătrunjel verde şi mărar
pentru saramură:
- apă
- sare
- piper
- cimbru
- foi de dafin
- doi căţei de usturoi
pentru mujdei:
- 7-8 căţei de usturoi
- 50 ml untdelemn
- o roşie mare şi bine coaptă
- câteva fire de pătrunjel verde
- sare
Mod de preparare Saramura de burta de crap:
Crapul se taie nu pe burtă, ci pe spinare, deschizându-se ca o carte. Se curăţă de maţe şi se spală (nu se vor curăţa şi solzii!).
Se face un pat de sare grunjoasă, pe o tablă (dintr-aceea pentru copt ardeii), aşezată deasupra flăcării.
Peştele se aşază peste sarea încinsă, cu partea cu solzi dedesubt. Se lasă vreo 15 minute (depinde şi de cât de gros şi de gras este crapul).
Se întoarce apoi pe partea cealalată şi se mai lasă câteva minute., să facă puţină crustă. Când e gata, se ia de pe tablă, se scutură de sare şi, cu dosul unui cuţit, se curăţă solzii.
Peştele se aşază într-un vas termorezistent, presărând pe el ardei iute tăiat felii subţiri.
Separat, se fierbe apă cu piper, cimbru, foi de dafin şi căţeii de usturoi (tăiaţi felii), după care se răstoarnă peste peşte.
Se potriveşte gustul de sare, se presară pătrunjel şi mărar tocat mărunt şi se dă la cuptor 5 minute.
Pentru mujdei, usturoiul se curăţă, se presară sare, apoi se zdrobeşte bine în mojar.
Roşia se curăţă de pieliţă şi seminţe, apoi se zdrobeşte cu furculiţa şi se trece prin sită peste usturoi.
Se pune şi pătrunjel verde tocat foarte mărunt şi se amestecă.
Se recomandă să se servească bucăţi de peşte cu zeamă din saramură, mujdei de usturoi şi mămăligă caldă.
Poftă bună!